
31 Oct Despre pasiunea ta ca viitoare carieră
Hei! Nu știu cum se face că, atunci când scriu despre altceva în afară de fitness, nu îmi vine nicio idee și apelez în exterior pentru subiecte de articol. Așa că, dacă vreți să vedeți articole despre ceva anume, scrieți-mi pe Instagram sau pe Facebook și o să încerc să acoper cât mai multe din subiectele care vă interesează.
Astăzi mi s-a propus să scriu despre a face ceea ce ne place pe post de carieră și dacă este sau nu o posibilitate pentru oricine.
Foarte mulți dintre noi merg la un job pe care nu îl fac întocmai cu drag, însă, aparent, sunt forțați să rămână acolo pentru că fie “nu au de ales”, fie “se câștigă bine”. Decât să îmi spun părerea despre subiect, mai bine povestesc din propria experiență.
Eu, ca majoritatea, am fost într-o oarecare măsură în această situație.
În urma facultății pe care am ales-o, nu neapărat pentru că era ceea ce îmi doream, ci pentru că parcă se apropia mai mult de ceva ce “mi s-ar potrivi”, am lucrat o perioadă ca angajat la o firmă de cadastru, iar apoi m-am angajat ca inspector la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Brașov. Și chiar nu pot spune că era rău, că îmi displăcea ce făceam sau că se câștiga numaidecât prea puțin. Era… ok.
Dar, de foarte mult timp am avut o pasiune – fitness-ul.
Însă, cred că am avut aceeași problemă, dacă îi pot spune așa, ca cea pe care o avem cei mai mulți dintre noi – mi-a fost frică. Mi-a fost frică să propun ideea asta pentru că, din toate job-urile serioase din lume, eu aș fi ales să fac fitness. Acum îmi este ușor să zic că e o prostie și că de fapt, fitness-ul, este o pasiune și un job care merită din toate punctele de vedere. Dar ca om care trebuie să aleagă calea pe care va trebui să o urmeze, teoretic, pentru tot restul vieții, fitness-ul nu era chiar cea mai bună opțiune. Poate în sufletul meu meu mă bucura numai gândul că aș putea trăi din asta, însă, oare ce ar zice părinții despre asta? mai ales atât timp cât sala nu era asociată cu dezvoltarea mentală și spirituală, ci cu dezvoltarea mușchilor și implicit, a muncii fizice.
Deci ei chiar mi-au dorit și îmi doresc doar ce este mai bine, nimic de spus în legătură cu asta. Dar întrebarea mea este: oare tu nu eziți să faci ceea ce îți dorești, acel ceva care te face să zâmbești prostește doar pentru că părinții tăi, iubitul sau iubita ta, prietenii tăi, etc. vor crede că e o prostie? Oare nu eziți să încerci să faci ce e mai bine pentru tine pentru că ți-e frică de faptul că nu vei fi susținut și, dacă cumva nu îți iese, toți te vor arăta cu degetul? nu cumva ai o frică să auzi “ți-am spus eu!”?
Ok, și ce ar trebui să fac, să îmi dau demisia și să încerc să fac ce îmi place?
Nu. Și eu, la rândul meu, am auzit de o variantă foarte bună care mi-a dat curaj să încerc, fără să risc prea mult, dar totuși care necesită sacrificiu. Am ales să lucrez de la 8 la 16 jobul normal, ca să fiu sigur că îmi acoper cheltuielile și, după ore, să încep să investesc timp în fitness. La urma urmei, ce se poate întâmpla? nu iese și rămân doar cu primul job, nu? I can go with that.
Da, Vlad, dar asta ar însemna să nu mai am timp să fac nimic.
Aproape da. Dar merită. Pentru că, dacă îți place cu adevărat ce faci după ore, sunt șanse foarte mari să îți iasă (chiar dacă poate după mai mult timp, poate 6-12 luni), ca apoi să merite să te ocupi full time de ce ți-ai dorit și să ai și timp liber; și aici intervine rezistența pe care nu ai putea să o ai dacă nu ar exista pasiune. Să reușești să muncești atât de mult și să fii perseverent, ai nevoie de ceva care să te țină acolo.
Ca să rămâi cu un nivel de optimism îndeajuns de ridicat cât să nu renunți, să fii dispus să sacrifici orele în care te relaxai, să fii îndeajuns de rezistent să muncești și atunci când chiar ești obosit, ai nevoie să fie un scop care să tragă de tine. Nu de un scop de care încerci să tragi. Ăsta e marele avantaj al pasiunii, că te avantajează, te pune în postura să reziști și să reușești.
Mie nici măcar nu-mi era rău și am decis să fac asta. Dar hai să spunem că eu pot fi câteodată îndeajuns de iresponsabil cât să iau decizii pripite. Dar poate în cazul tău nu e imaturitate. Poate în cazul tău e necesitate, e responsabilitatea ta să faci ceva pentru a trăi mai bine. Poate tu ești cel care trebuie să aleagă să schimbe ceva în rutina pe care o are și să aibă o viață de care să fie mulțumit. Ce zici? nu vrei și tu să faci acel ceva în fiecare zi? pentru că poți, ai suficient timp după ore.
Go for it
Pentru mai multe informații legate de fitness sau pentru colaborare, CLICK pe hyperlink-urile de mai jos: