
06 Dec Din viitor în prezent – un bine pentru toți
Dacă ar fi să îți retrăiești viața de până acum, crezi că ai fi putut face muuult mai multe decât ai făcut?
Vezi?
La ce te ajută să înțelegi asta? te ajută să realizezi că da, ai fi putut face mult mai multe, însă nu ai fost îndeajuns de informat, inspirat, motivat, etc.
Deci ce ai fi putut să faci, nu ai făcut sau ai progresat într-un ritm lent. Asta e, s-a dus.
Însă, peste un an, doi, zece, cincizeci, vei putea să privești în urmă către perioada care a început ASTĂZI. De astăzi și până atunci.
Ce ar fi să te întrebi iar același lucru de la începutul articolului și să răspunzi exact ca acum? nu ar fi o prostie?
Atunci despre ce vorbim? Despre SCHIMBARE
Orice tip de schimbare, chiar și cea benefică, este grea; mai mult sau mai puțin grea, dar o resimțim. Nu mai facem ce făceam de obicei, nu mai trecem prin zi pe pilot automat, ci suntem focusați mereu să respectăm anumite lucruri ce ni le-am propus.
Ne simțim presați de schimbare și avem tendința de a vrea să revenim la starea anterioară, la zilele în care “mergeam cu valul”, la “văd eu, mă descurc; e ok și așa”.
Asta se întâmplă la toți, la tine, la mine, la el sau la ea, oricine ar fi. Muncim suplimentar ca să reușim orice fel de modificare. Și avem tendința de a fugi de muncă, de efort, cel puțin majoritatea dintre noi, inclusiv eu. Știu cum e și probabil e normal.
Totuși, ce trebuie să știm e asta: dacă ne dedicăm unor noi obiceiuri, unei schimbări și ne încăpățânăm să ne ținem ORICE AR FI, nu contează, efectiv nu are importanță ce apare, mă țin. Dacă faci asta îndeajuns de mult (și poate să dureze undeva între una si 5-6 săptămâni), acele lucruri pe care le făceam cu efort suplimentar devin rutină.
Ăia suntem, aia facem, ăla e normalul nostru, standardul nostru. Dacă după schimbare ar fi să ne zică cineva să renunțăm la ce facem și să revenim la vechile obiceiuri, chiar dacă poate ar fi mai simplu, nu am mai fi de acord. Am simți că ne facem rău, am simți că ne-am depășit și că noi “nu suntem genul de oameni care să facă așa ceva”. Ce odată era normal, “astăzi” devine rușinos pentru noi. Avem alte standarde. Și există un nivel mai sus, unul la care nici nu ne-ar fi trecut prin cap să îl atingem cu 2 luni în urmă. Unul care parcă pare posibil azi. Însă… e nevoie de schimbare. Nu e ușor, dar putem. Și ciclul ăsta se repetă, evoluând și ajungând să nu mai fim atât de nemulțumiți de noi.
Ne îmbunătățim viața, simțim că o trăim, nu că încercăm să nu murim.
Mulți dintre noi au ca scop să reziste, când de fapt scopul ar fi să profităm de tot ce avem și să ne bucurăm.
Dar cum putem face asta?
SCHIMBARE
Pentru mai multe informații legate de fitness sau pentru colaborare, CLICK pe hyperlink-urile de mai jos:
Instagram
Facebook
YouTube
Colaborare