19 Jul Nu vrei și tu să fii ca …?
Vrem lucruri.
Vrem bani să cumpărăm haine, telefoane, mașini, case, lucruri. Dar de ce avem nevoie de aceste lucruri? pentru a avea un plus de confort, dar mai mult decât atât, pentru a fi apreciați de cei din jur. “ai văzut ce a făcut?”, “cât e de frumoasă!”, “ce tare-i!”, “e un om deosebit!”, “câți bani are…” etc. vrem să auzim toate lucrurile astea așa… “dezinteresați”. Vrem. Așa-i?
Vrem succes.
Ne deschidem propriul bussines, căutăm locuri de muncă cât mai impunătoare, postăm pe social media pentru a ne vedea cât mai multe persoane. Dar de ce facem toate aceste lucruri? pentru a fi mai buni decât alții și, culmea, toate acestea pentru a fi apreciați de către ei.
Aș zice că aprecierea este o formă de iubire, iar noi, oamenii, suntem dependeți de ea sub o formă sau alta.
Înțelegând asta, putem vedea de ce ne grăbim. Vrem să simțim mai repede aprecierea, admirația, iubirea. Avem nevoie de ele acum, nu peste un an.
Vrem lucrurile și succesul pe care le au alții pentru că observăm aprecierea de care au parte. Dar aici cred că este problema. Vrem aprecierea pe care o au alții încercând să trăim viața altora, uitând de noi și de propria noastră viață.
“Bun, iar dacă eu am prea multă grăsime pe mine și mă uit la modelul X de pe internet și vreau să arăt ca el, înseamnă că încerc să trăiesc viața lui?”
Dă-ți seama de ce îți dorești cu adevărat din jur, dar nu încerca să devii ca el/ea, ci ca tine ,într-o formă mai bună.
Uite, voi povesti ceva din propria experiență.
Când am început această călătorie a fitness-ului și, mai exact, a personal training-ului, unul din target-urile mele la nivel de Brașov era să o întrec pe CarmenFit.
“Ooo, CarmenFit…”
Dacă iei toți personal trainerii din Brașov și îi întrebi ce părere au despre Carmen, majoritatea vor avea ceva negativ de spus despre ea. Că dietele ei sunt nu știu cum, că folosește cine știe ce substanțe, că își editează pozele în Photoshop, că nu arată așa de oau, că, că, că… și totuși, dacă ar fi forțați să își spună părerea sinceră 100%, majoritatea dintre ei ar vrea să fie ca ea.
Nu știu câte lucruri negative am zis despre ea, dacă am zis, dar uite că și eu m-am regăsit în poziția în care să îmi doresc într-o măsură mai mică sau mai mare succesul altcuiva.
Dar ușor, ușor, am început să realizez că îmi doresc să fiu mai mult ca mine și mai puțin ca altcineva, să nu mai vreau să întrec pe nimeni, să fac ce consider, în stilul meu, cu bunele și relele mele, trăind viața mea și clădind de acolo.
Ei, din momentul în care îți dai un reset, te stabilești în punctul 0, îți faci un plan și începi călătoria către punctul 1, 2, 3, …., parcă începi să ai mai multă răbdare, începi să te bucuri de fiecare pas, de fiecare mic succes, de fiecare realizare. Fiecare pas este unul de care devii mai conștient și de care te poți bucura altfel. Am reușit să trec de pasul 1! Super! hai, mai departe! Către 2! există plăcere și entuziasm.
Dar când încerci să ai ce are X sau să faci ce face Y, chiar dacă progresezi (și poate repede), tot ești departe de ce ai în minte, lucru ce te face să ai mai puțină răbdare, să te descurajezi, iar propriul progres să nu mai fie îndeajuns de bun pentru a fi fericit. Iar dacă nu te bucuri de progresul în sine, de călătorie, nu rămâi cu mare lucru. Pentru că rezultatul final va avea valoare foarte puțin timp, după care îți vei dori altceva, revenind la procesul necesar realizării țelului respectiv.
Încă o dată: dacă nu te bucuri de proces, nu rămâi cu mare lucru.
Da, setează-ți niște scopuri și unele chiar mari și foarte mari, dar nu te rezuma doar la ele.
Oricând este momentul perfect pentru o schimbare în bine, iar articolul acesta a fost despre o schimbare de perspectivă. Spre mai bine! 🙂
Bucură-te.