
21 Nov Ouăle și grăsimile sănătoase
Astăzi vorbim puțin despre grăsimile sănătoase și câteva lucruri pe care ar trebui să le știe fiecare.
Grăsimile au fost și încă sunt evitate de foarte multe persoane pentru că ne duc cu gândul la îngrășare. Însă, adevărul este doar parțial. Există mai multe tipuri de grăsimi, iar în acest articol le vom împărți într-un mod superficial în grăsimi bune și rele. Voi reveni la un moment dat și cu un articol detaliat despre aceste tipuri de grăsimi.
Un lucru pe care îl spun tuturor clienților mei este următorul: indiferent ce ne dorim să reușim, indiferent că e slăbire, masă musculară, muncă, somn, orice altceva, pentru a reuși să o facem mai eficient, avem nevoie de un corp care să funcționeze cât mai bine. Pentru asta, trebuie să avem o alimentație echilibrată. Ce înseamnă asta? apă, vitamine, minerale, fibre, suficientă proteină și, nu în ultimul rând, grăsimi sănătoase. Dacă îți alimentezi corpul cu toate acestea, va funcționa mult mai bine.
Acum că am terminat această generalizare, vreau să vorbesc despre alimentul din titlul articolului – oul.
Ouăle
Unul din cele mai bune alimente pentru oricine, indiferent de scop. Albușul conține proteină în mai mult de 90% din compoziție, o sursă foarte bună chiar. Apoi este gălbenușul ce conține proteină și grăsimi sănătoase (strict din punct de vedere al macronutrineților). Deci oul conține doar nutrienți benefici, de calitate.
Unde apare problema?
Atunci când aducem în discuție colesterolul. Se spune că nu e bine să mâncăm prea multe ouă pentru că îți vor ridica nivelul de colesterol. Ce trebuie să înțelegem este faptul că există două tipuri de colesterol: HDL (liporpoteină cu denistate mare = colesterol bun) și LDL (lipoproteină cu densitate mică = colesterol rău).
Ce face colesterolul rău de e așa de rău?
Pentru că excesul de LDL tinde să se depună pe pereții vaselor de sânge, întărindu-i îngroșându-i. Cu cât devin mai groși acești pereți, cu atât volumul de sânge care poate circula prin artere este mai mic, lucru care duce la o sumedenie de complicații. Acesta este principalul motiv pentru care colesterolul este evitat.
Ce face colesterolul bun?
HDL-ul reduce cantitatea de LDL 🙂 sau, altfel spus, reglează colesterolul din sânge.
Ce fac ouăle?
Cresc nivelul de colesterol bun.
Bineînțeles că există și alte detalii ale detaliilor, însă am vrut să transmit ideea de bază.
Teorie ca teorie, dar hai să vedem și un caz practic.
Se spune că nu e bine să mănânci mai mult de 2 ouă pe zi sau ceva de genul ăsta. Să vă povestesc din propria experiență.
În urmă cu aproximativ un an, am ținut o alimentație pentru masă musculară. Micul meu dejun a fost același timp de 3 luni = 5 ouă și 70g ovăz.
Hai să facem un calcul:
5 ouă pe zi = 35 ouă pe săptămână = 140 de ouă pe lună = 420 de ouă în 3 luni 🙂
Putem spune, fără nicio îndoială, că 420 de ouă în 3 luni e cam mult :)))
Și cu toate astea analizele au ieșit perfect, iar de simțit, m-am simțit bine.
Nu spun să faceți același lucru ca mine. Fiecare organism e diferit și e posibil ca pentru unii din voi, aceeași canitate să fie resimțită negativ de către corp.
Tot ce am vrut să fac este să vă dau un exemplu “de studiu” făcut pe propria piele, ca o completare a teoriei de până acum.
Sper că am reușit să vă transmit o idee mai apropiată de adevăr și să vă fie de folos.
Poftă mare! 🙂
Pentru mai multe informații legate de fitness sau pentru colaborare, CLICK pe hyperlink-urile de mai jos:
Instagram
Facebook
YouTube
Colaborare