Da, te poți transforma fară înfometare, fără să te forțezi să mănânci alimente care nu îți plac și fără restricții de ore. Prin pachetul personalizat de alimentație și exerciții, făcute în intimitatea casei tale, voi fi alături de tine în drumul către cea mai bună formă a ta!

Proteinele nu înlocuiesc o masă! Dar DE CE?

O întrebare pe care mi-am pus-o de multe ori la care nu pot spune că am citit undeva răspunsul, ci l-am intuit. Așadar, luați acest articol ca o simplă părere și aștept cu interes opinia voastră cu privire la subiect.

Hai să luăm un exemplu de omletă din câteva ouă:
321.pngAm atașat aici un tabel aleatoriu de pe internet cu valorile nutrționale pentru 100g de ouă crude.
Din câte observăm, pentru 100g de ouă avem aproximativ 12g proteină. Deci 200g de ouă ar însemna 24g proteină, echivalentul la o cupă standard de pudră proteică.
Acum, că avem aceste valori în față, e posibil să devină mai evident răspunsul la întrebarea din titlu.
Da, avem 24g de proteină într-o cupă de supliment proteic, dar cum rămâne cu toate aceste minerale, vitamine și grăsimi sănătoase? le vom înlocui și pe acestea cu niște pastile produse prin procese chimice?
Pudrele proteice sau gainerele (combinație de pudră proteică și carbohidrați simpli) au un conținut foarte mic sau inexistent de micronutrienți, ca să nu mai vorbim despre grăsimi sănătoase, fibre și carbohidrați complecși.
Organismul nostru, pentru a funcționa în parametri optimi, trebuie să primească o cantitate suficientă macronutrienți cât și de micronutrienți, să fie hidratat corespunzător și să îi dăm timp de refacere prin odihnă activă și pasivă.

Din acest motiv trebuie să apelăm la o alimentație echilibrată pe care o putem suplimenta în funcție de nevoiele noastre cu … ooo! … un supliment. 🙂
Dacă ai un plan de alimentație bogat în nutrienți, dar în ciuda acestuia mai ai nevoie de 25 de grame de proteină deoarece ești într-o perioadă de masă musculară / definire și nu reușești sau îți este incomod să îți iei aceste proteine din mese, atunci poți apela la o cupă de pudră proteică.

Mai multe detalii despre pudrele proteice AICI.

Sper că v-a fost de folos acest articol și am reușit să vă răspund la o întrebare ce mi-a stat pe cap multă vreme.

 

 

 

 



Call Now Button