25 Apr Punctul 18 din “Motivația mea”
18. Practica e totul.
Asta e încă una din informațiile alea pe care nu apucăm să le conștientizăm din prima. E una din informațiile alea care necesita atenție individuală pentru a le absorbi cu adevărat, așa că ar face toată diferența dacă am lăsa fiecare porpoziție din descriere “să aibă un cuvânt de spus”.
Da, știm, practica ne face să fim mai buni în ceva, logic. Dar acel ceva nu se limitează la câteva domenii. Acel ceva este viața cu tot ce conține ea. Putem evolua în tot, însă trebuie să fim atenți la câteva lucruri.
Să amănunțim:
Vrem să slăbim sau să punem masă musculară: începem să ne antrenăm și, oricât de tare ne-am dori, oricâtă voință am avea, în prima zi nu vom fi atât de buni la acel antrenament. Încă nu avem tehnica pe care o are cel de alături care se antrenează de 7 ani, încă nu avem mobilitatea și flexibilitatea celui care face yoga de 2 ani, încă nu avem mentalitatea pe care o are campionul din sala noastră. Da, știu, nu le avem, dar le vrem mâine, știu.
Dar dacă facem doar atât cât am reușit în prima zi, asta înseamnă că nu am făcut mare lucru?
Nu, dimpotrivă!
Am făcut tot; maximul chiar! am făcut maximul din cât suntem capabili să facem în prima zi, iar dacă vom continua, vom deveni mai buni și mai buni și mai buni, până când cei din jur vor zice că suntem la total alt nivel și se vor întreba ce am făcut de am ajuns până aici.
Ce am făcut? am început cu prima zi, aia aparent rea, și am continuat. Atât. Restul vine de la sine prin practică.
Iubirea: ne găsim jumătatea, suntem super împliniți și simțim că vrem să oferim iubire. Vom oferi atât cât știm la momentul respectiv. Poate iubesc atât de tare încât simt să ofer și mai mult, să ofer totul, dar ce să vezi? știu să ofer doar o parte. Aș vrea mai mult, dar nu știu cum. Pot învăța să ofer mai mult prin practică, prin exercițiu, prin răbdarea de a-l descoperi și înțelege pe celălalt, prin răbdarea de a te descoperi mai bine pe tine și acțiunile tale, de a asimila toate informațiile astea, ca apoi să putem pune în practică și să oferim iubire mai eficient; dar asta necesită timp, iar despre timp am vorbit la punctul 17.
Propria dezvoltare: vrem să fim mai motivați, vrem să schimbăm în mai bine, am prins interes pentru dezvoltarea personală, vrem mai mult. Vrem mai mult, DAAAAAR… e greu.
O întrebare foarte importantă: de ce e greu?
Pentru că practica e totul, iar noi am practicat foarte multă vreme obiceiurile opuse.
Acum vrem cealaltă parte, dar nu vine natural. Nu vine natural pentru că avem o practică care „ne-a dezvoltat” fix în cealaltă direcție, așa că e nevoie de un pic de timp să ne ținem de practicile care să ne îndrepte într-o altă direcție, dacă nu chiar la 180 de grade.
Cu cât o vom face mai mult, cu atât va deveni din ce în ce mai ușor sau, mai bine zis, mai natural. Nu va mai fi la fel de greu și, eventual, nu va fi greu deloc.
De ce va fi mai natural?
Pentru că vom face trecerea treptată de la “oameni care vor să fie altcineva” la acei oameni. Vom deveni persoanele alea, iar obiceiurile bune pe care le vom avea vor fi absolut normale, așa cum avem obiceiul să facem duș, să ne spălăm pe dinți, să ne uscăm părul, etc. Nu le facem pentru că trebuie, ci le facem pur și simplu pentru că “e normal”. Normalitatea nu este nimic altceva decât totalitarea obiceiurilor noastre, iar aceste obiceiuri pot fi alese și dezvoltate (foarte important de realizat și reținut).
Putem evolua atât de mult astfel încât să ajungem cine ne dorim?
100% da.
Vom reuși să evoluăm constant în urma practicilor noastre?
100% nu.
Cu siguranță vom avea momente, zile, săptămâni, luni în care vom da înapoi, dar atât timp cât facem 2 pași înainte și unul înapoi, pe termen lung vom ajunge foarte departe. Pe termen lung putem ajunge oriunde vrem, iar momentele în care nu suntem în cea mai bună formă a noastră sunt cât se poate de normale. Dacă vrei evoluție constantă, de neoprit, atunci pregătește-te pentru că te așteaptă niște dezamăgiri pe parcurs. A te accepta așa cum ești nu înseamnă să accepți pentru totdeauna varianta ta de care nu îți place. Să te accepți înseamnă să înțelegi că e normal să ai astfel de momente în care efectiv ai nevoie de o pauză, de un moment de regres. E un rău necesar. Dar nu lăsa pauza să fie nelimitată. Dacă știi că te poți baza pe ce simți și că te vei opri din pauză în funcție de starea pe care o ai (și că nu va dura la infinit), super. Dacă nu, setează-ți o dată în care vei reîncepe și ține-te de ea orice ar fi. Poate nu va fi ușor la început, dar despre asta am vorbit mai sus.
Concluzionând, dacă ai avut sau ai momente în care nu merge totul ca la carte, e absolut normal. Așa e procesul. Momentele de pauză sau chiar de regres sunt părți componente ale progresului. Ce este important e să continui, să nu te oprești și să îți dorești schimbarea în continuare, nu să eviți să greșești. Vei greși fără dar sau poate, așa că hai să fim conștienți de asta și să o dăm la o parte din lista lucrurilor care ne-ar putea opri din atingerea succesului.
Let’s go!