
10 Dec Răul succesului
După toate obstacolele, încercările și reîncercările nenumărate, după toate greutățile, la un moment dat ai reușit să te aduni și să începi procesul de autotransformare.
Ai trecut prin perioada de schimbare, ai avut voință în ciuda ispitelor și stărilor de delăsare și ai avansat.
Bravo! e de apreciat cât ai făcut, iar lumea din jur începe să vadă și să îți confirme evoluția.
Însă, trebuie să fim conștienți că nu există niciun lucru rău fără partea lui bună și niciun lucru bun fără partea lui rea. Am avea tendința să spunem că succesul este bun și atât. Dar nu așa.
Pentru o parte dintre noi, succesul vine la pachet cu delăsarea.
“Gata, e mai bine decât înainte, mă pot mulțumi cu asta, pot să o las mai moale că…. merge.”
“Și chiar dacă nu aș mai progresa, tot e bine, nu mai e ca înainte.”
Apare mulțumirea parțială, o scuză suficient de bună pentru mulți pentru a nu mai conta atât de tare.
Așa e? te regăsești?
În momentul în care dorința de a reuși trece la nivel de mulțumire parțială, e momentul critic în care trebuie să te readuni mental, să îți reamintești de unde ai plecat și care a fost scopul călătoriei tale.
De ce te-ai apucat de treabă? sincer acum. Pentru că voiai să progresezi cât de cât? sau ai zis că vrei și tu altceva, total altceva? nu crezi că e responsabilitatea ta să te ții de promisiunea făcută față de tine?
Situația asta se aseamănă cu relațiile. La început îți îndrepți majoritatea atenției către el/ea, după care te obișnuiești cu binele și tinzi să crezi că acel bine ți se cuvine. Începi să îți pierzi din recunoștință și să iei totul de-a gata. Începi să crezi este loc și de greșeală, că nu se va întâmpla nimic.
Dar știm până când se întâmplă asta, nu? până pierdem ce avem. Apoi zici “ce fraier/ă am fost. De ce oare bla bla bla? mai dă-mi o șansă :)))))) ”
Să știi că delăsarea asta pe care o simți nu va face nimic altceva decât să crească și eventual să ajungi să dai înapoi (asta dacă nu ai puterea mentală să te echilibrezi și să revii pe calea corectă). Și fără să știi, ajungi să pierzi din cauza câștigului.
Acum întrebarea care contează cel mai mult: faci parte din oamenii ăia care au început să evolueze acolo unde și-au propus, dar apoi au început să o lase mai moale? Dacă da, știi ce ai de făcut.
Ai grijă la succesul tău.
Pentru mai multe informații legate de fitness sau pentru colaborare, CLICK pe hyperlink-urile de mai jos:
Instagram
Facebook
YouTube
Colaborare